duminică, 9 octombrie 2016

Ciolan de porc cu legume la cuptor

Bine v-am regăsit!
Pentru astăzi vă propun o reţetă care va face deliciul unei cine în familie sau a unei întâlniri cu prietenii.
Nu gătim un număr anume de porţii, aviz gurmanzilor!

Ciolan de porc cu legume la cuptor

Pentru această reţetă veţi avea nevoie de:

  • un ciolan de porc afumat (ar fi indicat să aibă peste un kg.)
  • 2-3 morcovi
  • 4 cartofi
  • 2 dovlecei
  • 300 gr. roşii mici (diverse culori şi modele)
  • 2-3 ardei graşi
  • 8-10 căţei de usturoi
  • 150 ml. ulei de măsline
  • o linguriţă de boia
  • 100 ml. smântână
  • o crenguţă de cimbru
  • o linguriţă de boabe de muştar
  • o lingură de maioneză de casă
  • sare, piper

1. Începem prin a cresta uşor ciolanul folosindu-ne de un cuţit bine ascuţit.
În spaţiile create puteţi introduce usturoi sau ierburi.
Stropiţi ciolanul cu ulei de măsline.

Evitaţi să adăugaţi multă sare, în schimb adăugaţi piper, cimbru, alte condimente şi masaţi bine bucata de carne.
Nu scoateţi carnea de pe os, tocmai osul va da un gust extraordinar cărnii.
Încălziţi cuptorul.
Aşezaţi ciolanul într-o tavă.
Ciolanul va merge la cuptor pentru aproximativ 20 de minute.

2. Între timp vom pregăti legumele.
Mai întâi curăţaţi cartofii şi morcovii.
Tăiaţi-i fie cuburi, fie felii, fie în orice alt mod vi se pare dumneavoastră interesant.
În orice caz, ar fi bine să rămână bucăţi aproximativ egale ca dimensiuni pentru a se găti uniform.
Daţi-le gust folosind sare, piper, boia, eventual puţin cimbru sau rozmarin şi stropiţi-le generos cu ulei de măsline.
Amestecaţi-le bine, după care introduceţi-le în tavă lângă ciolan. 
Pentru alte 20 de minute.

3. Mergem mai departe prin a pregăti şi restul legumelor.
Tăiaţi ardeii şi dovleceii. Din nou, modul "random" ar fi cel mai eficient.
Zdrobiţi uşor cu lama unui cuţit 5-6 căţei de usturoi.
Alăturaţi acestora roşiile cherry, de preferat, întregi.
Legumele mai sus amintite stropiţi-le cu ulei de măsline, adăugaţi sare şi piper, amestecaţi-le şi introduceţi-le alături de ciolan şi de celelalte legume în tavă pentru încă 5-7 minute.





4. Cât ciolanul şi legumele se apropie de a fi scoase din cuptor, pregătim un sos de usturoi.
Curăţaţi restul de căţei de usturoi.
Zdrobiţi-i mărunt, cât mai mărunt.
Adăugaţi sare, ulei de măsline şi amestecaţi-l până acesta devine cremos.
Adăugaţi şi smântâna, o lingură de maioneză de casă, boabele de muştar şi puţin piper.
Mixaţi bine ingredientele pentru a obţine un sos care va merge de minune cu ciolanul de porc.


Stingeţi cuptorul.
Aşezaţi ciolanul şi legumele pe un platou, într-un mod cât mai simplu, astfel fiecare îşi va pune în farfurie atât cât va dori.
Nu uitaţi de sosul de usturoi!



Poftă bună şi gătiţi cu gust!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu