joi, 28 aprilie 2016

Eveniment cu "gust"

Săptămâna trecută, în weekend, a avut loc la Iaşi Campionatul Internaţional de Gătit în Aer Liber, Cupa Moldovei. Pentru bloggeri a fost organizată o competiţie separată, anume Cupa Bloggerilor în Gastronomie.




Dacă dăm timpul mai înapoi cu o săptămână, atunci aflasem de evenimentul dedicat bloggerilor. Am dat instant curs invitaţiei la evenimentul organizat de Kooperativa Iasi. Acest pas a fost totuşi însoţit şi de o oarecare ezitare din moment ce blogul meu, gatestegustoscuvictor.blogspot.com, fusese inaugurat cu aproximativ două luni în urmă. Un rol important în acest sens l-a avut fratele meu, Andrei (http://chisanoviciandrei.blogspot.com), care are o experienţă mai îndelungată în rândul bloggerilor.


Am făcut şi echipă.
Eu, Andrei şi Elis.
Pe parcursul competiţiei ni s-a cerut să dăm un nume echipei. Am ales să fie Kings of Taste, cu toate că, mai târziu, organizatorii l-au transformat în ciudatul, banalul, aproape "manelisticul" The Kings :))...
Glumesc :)


Invitatul special al celei de-a VI-a ediţii a Cupei Moldovei în Gastronomie a fost Robert Rainford, gazda emisiunii ”License to Grill”, difuzată în peste 93 de ţări de postul Food Channel. Din juriu au făcut parte şi alţi bucătari-chefi sau maeştri culinari renumiţi.
Pe de altă parte, în rândul bucătarilor profesionişti care au participat la eveniment (unii dintre ei extrem de tineri) s-a evidenţiat talentul şi iscusinţa acestora în ale gastronomiei... Printre tigăi, farfurii, ceaune, flăcări...Nu degeaba sărea în ochi banner-ul cu "Masters of Flames".





Black Box - Acestea au fost ingredientele... Am gătit la ceaun... Pui cu legume şi curry, precum şi păstăi...




Am pornit de la munca de jos...




Am ascultat şi am învăţat de la profesionişti.





Ne-am consultat.
Am avut curajul să riscăm şi să pregătim două preparate total separate, dar în acelaşi ceaun. Am riscat să nu ne încadrăm în timp (în jur de 3 ore - 3 ore şi jumătate).



Am avut timp şi de interviuri :))
De fapt, m-am prezentat şi v-am expus cu ce mă ocup.
A fost ciudat să aflu că am fost singurul dintre bloggerii participanţi care scrie exclusiv despre bucătărie şi aspecte culinare.




Am dorit să fim inventivi... Ne-am jucat cu focul (chiar am avut ceva probleme cu arzătorul).
Am improvizat pe final, am vrut să ne lăsăm semnătura pentru preparat...




Am fost jurizaţi...  Am avut şi minusuri...
Pe alocuri nu am fost de acord, dar nu te poţi contrazice cu un chef (unul din cei care au jurizat - pentru ceilalţi problema semnalizată, de fapt, nu a existat).




 Şi... Am câştigat... Am avut doar de câştigat. Am câştigat prieteni, experienţă, am fost motivaţi să arătăm că suntem pricepuţi şi am rămas cu ambiţia ca data viitoare să demonstrăm că putem face lucruri mult mai deosebite.




Nu pot decât să aduc mulţumiri pentru Kooperativa Iasi pentru oportunitatea de a participa la un asemenea eveniment (primul de profil la care particip), celor de la Frarom Shop, care ne-au ajutat cu ustensilele atât de necesare pentru orice bucătar (se consideră că în acest context acestea ar fi o prelungire a mâinii :)).




Felicitări participanţilor din celelalte echipe. Sunt convins că şi de partea lor a fost o experienţă plăcută şi interesantă. Ca să îi enumăr (nu am cum în ordinea numerelor de pe şorţ), amintesc Blue Team, echipa formată din Elena şi Titi, respectiv echipa formată din Bogdan, Ciprian si Mariana. Echipa care s-a detaşat a fost Blue Team, restul primind diplome de participare. De fapt, de câştigat am avut cu toţii...



P.S.: Să nu uit! A fost o onoare să am ocazia să îl întâlnesc la eveniment pe Paul Siserman, fost participant la Master Chef, un pasionat de bucătărie, care a confirmat şi acum talentul şi priceperea în arta culinară (dovadă că a câştigat 4 premii la diverse categorii ale competiţiei).




Nu uitaţi! Sănătate şi gătiţi cu gust!










vineri, 22 aprilie 2016

Can't wait - Friendly reminder

După cum, probabil, unii dintre voi ştiu, în acest weekend (23-24 aprilie 2016) va avea loc la Iaşi cea de-a VI-a ediţie a Cupei Moldovei în Gastronomie. Vă aşteptăm cu drag, vă rog să mai anunţaţi prieteni şi cunoştinţe în legătură cu evenimentul.



Va fi prima competiţie de tip Black Box din Moldova. Evenimentul se va desfăşura în Piaţa Unirii şi la Hotelul Unirea. Invitatul special al celei de-a VI-a ediţii a Cupei Moldovei în Gastronomie este Robert Rainford, după cum unii dintre voi ştiu, gazda emisiunii ”License to Grill”, difuzată în peste 93 de ţări de postul Food Channel. Din juriu vor face parte şi alţi bucătari-chefi sau maeştri culinari renumiţi, iar printre bucătarii profesionişti care vor participa la eveniment se regăsesc nume care merită atenţie.

Va fi organizată şi Cupa Bloggerilor Ieşeni în Gastronomie, competiţie la care voi participa în calitate de concurent. Vom găti la ceaun şi vă aşteptăm cu mare drag să degustaţi din ceea ce vom pregăti.



Aşa că nu uitaţi! 23-24 aprilie 2016, Piaţa Unirii din Iaşi.
Se va găti în aer liber, iar surprizele nu se opresc aici. Vor fi gătite circa 3.000 de porţii, publicul spectator fiind invitat la degustări gratuite. Vă aşteptăm!

duminică, 10 aprilie 2016

Surf & Turf (fel principal şi aperitiv)


 

      

       SURF & TURF

  • Piept de pui cu piure de ţelină
  • Creveţi cu salsa de avocado
  • Porc, cartofi şi ciuperci

1. Piure de ţelină

Puneţi la fiert în apă cu sare jumătate de ţelină tăiată în cuburi mici.
Verificaţi să fie fiartă, scoteţi-o direct în blender.
Adăugaţi sare, 2 cuburi de unt şi 2 linguri din apa în care a fiert ţelina.
Mixaţi pentru 2 minute.
Folosiţi ca final touch salată de sfeclă cu lămâie sau cu hrean.

2. Piure de cartofi cu ciuperci


Puneţi la fiert în apă cu sare 5 cartofi tăiaţi cuburi.
Separat, într-o tigaie, sotaţi în unt 6-7 ciuperci pentru 3-4 minute.
Atunci când cartofii sunt fierţi, adăugaţi-i în blender cu sare şi unt.
Mixaţi pentru un minut, după care adăugaţi ciupercile.
Mai blendaţi pentru încă un minut.
Ca decor folosiţi valeriană cu ulei de măsline şi zeamă de lămâie şi câţiva fulgi de ardei iute roşu.


3. Salsa de avocado

Pentru salsa folosiţi un avocado, cozile de la un  fir de usturoi proaspăt, zeama de la jumătate de lămâie, 3 fire de pătrunjel.

Vă sfătuiesc să folosiţi robotul de bucătărie sau tăiaţi legumele la mână.






4. Creveţii

Creveţii pregătiţi-i într-o tigaie în care adăugaţi două cuburi de unt.
Amestecaţi-i cu untul topit şi adăugaţi un căţel de usturoi tocat mărunt.
În 3-4 minute sunt gata.
Adăugaţi, pe creveţi sau alături, sos de roşii cu zeamă de lămâie şi puţin ardei iute.



5. Carnea de porc

Marinaţi carnea de porc într-un amestec de condimente şi ulei de măsline înainte de a o găti.
Tăiaţi carnea în fâşii subţiri.
Încingeţi o tigaie şi daţi focul la mare.
Adăugaţi ulei, o linguriţă de sos de soia, o linguriţă de oţet de orez sau de vin, o linguriţă de zahăr.
Nu tineţi carnea pe foc mai mult de 10 minute.
Spre final, sare, piper şi seminţe de coriandru măcinate.
Înveliţi bucăţile de carne cu sosul din tigaie şi cu seminţe de susan. 

6. Piept de pui cu sos blue cheese.

Folosiţi o bucată de piept de pui cu tot cu piele.
Puteţi prăji în prealabil pieptul într-o tigaie, să rumeniţi frumos pielea sau, dacă nu, direct la cuptor aşezând carnea cu partea cu piele în jos.
Pieptul trebuie să rămână suculent, aşa că orientaţi-vă în funcţie de cât de gros este pieptul de pui.


Pentru sosul de blue cheese folosiţi 100 de grame de brânză cu mucegai pe care să o topiţi într-o tigaie.

Adăugaţi 2 linguri de smântână cu procent mare de grăsime şi piper verde proaspăt măcinat.



 Având în vedere că am menţionat gramaje, vă informez că aceastea ar fi raportate la 4 porţii.


Fiţi creativi atunci când aşezaţi preparatele în farfurie.


În imaginile alăturate am prezentat atât varianta de fel principal, cât şi pe cea de aperitiv.



Poftă bună şi gătiţi cu gust!







Mai multe pe https://www.facebook.com/gatestegustoscuvictor si https://www.instagram.com/gatestecuvictor.







miercuri, 6 aprilie 2016

Vită ieftină cu salată de primăvară

Am o slăbiciune pentru carnea de vită... Pentru că este... simply delicious.
De aceea vă provoc să încercaţi o reţetă pe cât de simplă, de rapidă, de neşlefuită, pe atât de gustoasă.
Timpul necesar pentru această reţetă nu ar trebui să depăşească 20 de minute.




INGREDIENTE (pentru 4 porţii):
  • Carne de vită - 4 bucăţi de 150 de grame
  • două linguri de ulei de măsline
  • 2 cuburi de unt
  • 80 gr. de gorgonzola
  • o rodie
  • 8 frunze de salată (românească)
  • 4 frunze de salată iceberg
  • 3 ridichi
  • zeama de la jumătate de lămâie
  • 2 linguriţe de zahăr
  • jumătate de ardei iute roşu
  • câteva frunze de pătrunjel
  • sare, piper                                                                                              

1. Începem cu carnea: Antricot de vită. Sincer, eu m-am trezit cu 4 bucăţi de carne de vită. Nu ştiu sigur dacă era antricot sau pulpă de vită.
Punem o tigaie pe foc... Cuvântul de ordine va fi... focul dat la maximum.
Scoatem carnea de la frigider şi o lăsăm să ajungă la temperatura camerei.
Asezonăm carnea cu sare şi piper.
Adăugăm câte o picătură de ulei de măsline pe fiecare bucată de carne şi o masăm uşor... Să fie şi ea fericită :D
Carnea merge în tigaia încinsă. O vom lăsa timp de două minute pe prima parte (feliile au fost destul de subţiri - aprox. 2 cm. grosime).
O întoarcem pe partea cealaltă pentru încă două minute.
Între timp, adăugăm deasupra cărnii câte o felie de unt.
Întoarcem apoi carnea câte un minut pe fiecare parte, acoperim tigaia cu un capac şi o mai lăsăm pe foc pentru încă 3-4 minute.
Scoatem carnea de pe foc pe o farfurie, adăugăm deasupra fiecărei bucăţi de carne câte o felie de gorgonzola şi ardei iute tăiat mărunt (fără seminţe). Acoperim farfuria cu un capac.

2. Într-o altă tigaie scoatem seminţele de la o rodie, inclusiv sucul (tăiaţi rodia în jumătate şi folosiţi o lingură de lemn pentru a lovi uşor fructul şi a scoate seminţele). Agăugaţi zeamă de lămâie şi două linguri de zahăr. Focul trebuie să fie tare. Amestecaţi timp de 3 minute, sosul devenind omogen.
 Stingeţi focul!

3. Pregătim între timp o salată proaspătă. Folosiţi ce tip de salată vă place, tăiaţi o ridiche sau două în fâşii cât mai subţiri. Adăugaţi din tigaie câteva seminţe de rodii. Finalizaţi salata cu ulei de măline, zeamă de lămâie, sare, piper, câţiva fulgi de ardei iute roşu şi pătrunjel proaspăt.

4. Montaţi farfuria cât mai simplu! Dispuneţi preparatele cât mai natural în farfurie.

Poftă bună şi gătiţi cu gust!