duminică, 22 mai 2016

Pulpă de miel la cuptor cu dulceaţă de praz şi ardei copţi

Vă invit astăzi să încercăm o nouă reţetă: Pulpă de miel la cuptor cu dulceaţă de praz şi ardei copţi.
O reţetă delicioasă la care vom vorbi şi despre crispy bacon, dovlecei la grătar şi lipii coapte.
Cantităţile exprimate sunt pentru 4 porţii.


1. Carnea de miel

Pentru 4 porţii ar trebui să folosiţi aproximativ 1,5 kg de pulpă de miel.
Cu o seară înainte de a o găti, curătaţi carnea de excesul de grăsime şi lăsaţi-o la marinat peste noapte.
Pentru marinată folosiţi ierburi, condimente, ulei de măsline şi zeamă de lămâie.
Eu am folosit cimbru, rozmarin şi boabe măcinate de coriandru.
Înainte de a introduce carnea la cuptor, lăsaţi-o să se odihnească timp de 30 de minute la temperatura camerei.
Puneţi carnea într-o tavă.
Adăugaţi piper proaspăt măcinat, usturoi, 150 ml de vin alb sec şi 100-150 ml de apă.
Tava merge la cuptor pentru o oră şi jumătate - 2 ore.

2. Dulceaţa de praz


Pentru dulceaţa de praz veţi avea nevoie de 500 de grame de praz.
Tocaţi mărunt prazul. Folosiţi atât partea verde, cât şi cea albă.
Puneţi o tigaie pe foc şi adăugaţi o lingură de ulei de măsline.

Adăugaţi prazul şi căliţi-l timp de 4-5 minute.
Adăugaţi, de asemenea, zeama de la jumătate de lămâie şi 2 linguri de zahăr şi mai lăsaţi prazul să se gătească timp de 8-10 minute.
Cu 2 minute înainte de a stinge focul, asezonaţi cu sare şi piper proaspăt.

Prazul trebuie să devină caramelizat.



3. Ardei copţi

Veţi avea nevoie de 2 ardei roşii.
Coaceţi ardeii fie într-o tigaie, fie pe grill.

Curăţaţi-i, tăiaţi-i mărunt şi adăugaţi o lingură de oţet, o linguriţă de zahăr, piper şi un căţel de usturoi copt pe care îl tocaţi mărunt.

Amestecaţi şi adăugaţi 50 ml smântână lichidă, două linguri de maioneză de casă şi sare.



4. Dovlecei, bacon, lipii, alune...

Preparatul va fi completat de dovlecei la grătar, crispy bacon şi lipii coapte.
Tăiaţi un dovlecel în felii subţiri, de aproximativ 1,5 cm grosime.
Asezonaţi cu sare, piper şi adăugaţi şi o lingură de ulei de măsline.
Asiguraţi-vă că toate feliile sunt acoperite cu ulei.
Puneţi feliile de dovlecel pe grill-ul încins pe ambele părţi până când capătă urmele specifice de grill.


Pregătiţi o tigaie şi adăugaţi în ea 8 felii de bacon.
Atunci când începe să se rumenească scoateţi baconul, acesta trebuind să fie crocant.

Tăiaţi în triunghiuri 2 lipii.
În aceeaşi tigaie în care aţi prăjit baconul,adăugaţi lipiile până când acestea se coc şi devin crocante. Pe lipii puteţi aşeza dulceaţa de praz-

După ce aţi scos lipiile, prăjiţi în aceeaşi tigaie 50 de grame de alune de pădure. Zdrobiţi alunele şi adăugaţi-le deasupra dulceţei de praz.



Poftă bună şi gătiţi cu gust!

duminică, 8 mai 2016

Copănele cu chips-uri și salată de varză roșie


Să facem un experiment!
Renunţaţi pentru o zi la KFC, McDonald's sau altele de genul...


Vă propun pentru astăzi: Pulpe inferioare de pui (aka copănele) cu chips-uri de cartofi, salată de varză roşie şi două feluri de sosuri.
Cantităţile exprimate sunt pentru 4 porţii.


 
1. Chips-uri de cartofi

Tăiaţi 5-6 cartofi în felii subţiri.
Folosiţi un şerveţel pentru a elimina excesul de apă.
Prăjiţi chips-urile într-o tigaie în care aţi adăugat 2 linguri de ulei de floarea-soarelui.
Uleiul trebuie să fie încins şi nu folosiţi prea mult ulei.





2. Pulpele de pui (pulpe inferioare)

Pentru 4 porţii folosiţi 8-10 copănele de pui în funcţie de cât sunt de mari.
Veţi acea nevoie de o pungă şi o tavă.

Puneţi pulpele în pungă, adăugaţi sare, piper, o linguriţă de miere de albine, o linguriţă de ulei de susan, zeama de la jumătate de lămaie şi condimente (cimbru, rozmarin, boabe măcinate de coriandru).


Închideţi punga, amestecaţi bine ingredientele din ea şi aşezăţi-o într-o tavă. Aceasta va merge la cuptor.

După 15 minute perforaţi uşor punga folosindu-vă de vârful unui cuţit, iar după alte 10 minute tăiaţi punga, descoperiţi puiul şi lăsaţi-l pentru încă 10 minute să se rumenească.

3. Salata de varză roşie 

Pentru salată veţi avea nevoie de aproximativ 500-600 gr. de varză roşie.
Tăiaţi varza mărunt.
Adăugaţi sare, piper, o lingură de ulei de măsline, o lingură de oţet de orez sau de zeamă de lămâie.
Amestecaţi şi adăugați 2 linguri de maioneză de casă.

 4. Sos blue cheese

Pentru sosul blue cheese veţi avea nevoie de 70 gr. brânză cu mucegai şi 50 ml. smântână lichidă.
Puneţi un vas pe foc, topind timp de 2-3 minute brânza.
Treptat, adăugaţi şi smântâna.

5. Sos tartar

Pentru sosul tartar veţi avea nevoie de:
  • 50 ml. smântână lichidă
  • o linguriţă de zahăr
  • o linguriţă de oţet
  • o lingură de ulei
  • un gălbenuş de ou
  • 2 castraveţi muraţi sau în oţet, tăiaţi în cuburi mici 
  • jumătate de ceapă tăiată mărunt
  • amestec ierburi franţuzeşti
  • sare, piper alb


Poftă bună şi gătiţi cu gust!