duminică, 21 februarie 2016

Idee pentru cină


Cu siguranţă că în multe cazuri pentru o cină de duminică seară preferam o ieşire la restaurant. Dacă vă gândiţi să staţi acasă şi, mai ales, dacă treceţi prin bucătărie, vă propun o reţetă simplă şi rapidă pentru cină.

O importanţă deosebită în cazul acestui preparat trebuie acordată calităţii ingredientelor.
Pe de o parte, avem carnea de vită. Prefer oricând o bucată de antricot. Spre norocul meu am avut la dispoziţie un antricot foarte bun, maturat, marmorat (vom aborda în viitor despre acest subiect). Nu facem reclamă, nu spunem că e de la Gurmand Apetit. :) Rib-eye, provenienţă: Brazilia. Acestea fiind spuse, am preferat să nu pun carnea la marinat, deşi v-aş recomanda să o lăsaţi cel puţin câteva ore la marinat sau chiar să faceţi acest lucru cu o seară înainte de o găti.

Destul despre carne! În celălalt colţ: legume. Mai exact, ardei capia si ciupercuţe. Proaspete, delicioase, vor acompania steak-ul, îl vor pune în valoare, dar at the end, preparatul va fi un tot, fiecare ingredient contribuind din plin la rezultatul final.

Începem cu ardeii capia, de o culoare roşie deosebită, cu o textură faină. Vreo 5-6 la număr. Îi punem pe rând la copt, după care îi prăjim în puţin ulei de măsline sau unt (am preferat ulei de măsline), adăugând puţină sare, piper, puţin zahăr şi 1-2 căţei de usturoi tocaţi mărunt.
Ce vom face cu ardeii după ce îi prăjim? Jumătate din ei îi punem într-un bol în care adaugăm, la alegere, oţet (de orice tip preferaţi) sau lămâie. Îi amestecăm şi îi lăsăm să se odihnească. Cealaltă jumătate de ardei îşi gaseşte locul în blender alături de 2 căţei de usturoi copţi, aproximativ 100 ml. de smântână lichidă, grasă, sare, piper şi, opţional, câteva bucăţele de gorgonzola. Blendăm bine pentru 2-3 minute. Ar trebui să obţinem un sos consistent, gros, dar fin în acelaşi timp.

Să ne ocupăm şi de ciupercuţe. Am folosit ghebe sau râşcovi sau opintici (pintici), cum mai sunt numite în zona Moldovei şi a Bucovinei, şi câţiva gălbiori. Le pregătim simplu. Tigaie pe foc, topim 2 cuburi de unt nesărat, adăugăm o ceapă tocată mărunt pe care o călim timp de 2 minute. Adăugăm şi ciupercuţele pe care le-am spălat bine. 5 minute la un foc mediu ar trebui să fie suficiente. Cu un minut înainte de a le lua de pe foc, adăugăm 2 căţei de usturoi tocaţi mărunt şi încă un cubuleţ de unt.

Uitasem să menţionez. Fiind preparate rapide şi destul de simple, puteţi lucra în acelaşi timp la toate.
Între timp ne ocupăm şi de carne, pe care e important să o scoatem de la frigider cu 10-15 minute înainte de a o găti. Încingem grill-ul, asezonăm carnea. Am pus doar piper proaspăt pe o parte şi pe cealaltă. Am preferat să nu pun sare. Este mult de discutat despre acest subiect pe care îl vom aborda pe viitor.
Aşezăm antricotul pe grill, 3 minute pe o parte, 3 pe cealaltă parte, până când capătă acele urme faine de grill. Introducem apoi carnea la cuptor pentru 6-8 minute.

Poate fi mai mult sau mai puţin în funcţie de cât de groasă este bucata de carne şi de cât de făcută vreţi să fie. Pentru o carne de calitate cum este antricotul este recomandat ca aceasta să fie facută mediu sau medium-rare. Sunt persoane cărora le place să fie în sânge sau persoane care strică aşa bunătate de carne gătind-o excesiv. De asemenea, ar fi recomandat să folosiţi un termometru de carne. Dacă nu, poate fi presată uşor cu degetul pentru a determina cât de făcută este (vom mai vorbi despre asta). După cum se poate observa, eu îi făcusem loc în tavă şi unei bucăţele de purceluş, aşa just in case. După ce scoatem anticotul de vită, îl lăsăm să se odihnească vreme de 10 minute.



Între timp ne ocupăm de montatul preparatelor pe farfurie. O farfurie simplă, dar care îmbină perfect calitatea şi savoarea ingredientelor.

Încercaţi şi voi! Poftă bună şi gătiţi cu gust!

luni, 15 februarie 2016

Grea alegere...

Grea alegere pentru prima postare... Prima postare mai la obiect si, implicit, prima reteta la care am pus putin ajutoarele din bucatarie la treaba... mai exact robotelul si blenderul.

Nu am rezistat sa nu aprind focul asa ca am copt cativa ardei capia, mai slim fit, aratand bine. Buni si la gust! Zic sa nu ii las singuri. Indepartez partea mai de culoare si ii bag la prajit. Foc tare, pe fast fwd, putin ulei de masline, piper si usturoi... Adaugam 2 catei de usturoi. Eu nu am rezistat si l-am pus si pe al treilea. Din superstitie... Putin zahar si cam atat.

Las ardeii sa se odihneasca 2 minute, pregatesc blenderul si adaug la un loc ardeiutii cu usturoi cu tot, niste crema de branza (70-80gr.), niste branza cu mucegai (daca va place) sau niste unt. Am adaugat si 2 fasii mici de ardei iute, rosu... De fapt, foarte bun si foarte, foarte iute.

Dam frumos pe start la blender la viteza mai mica, mai mare... Mai adaugam ce am uitat (piper, boia - dulce de data aceasta). Verificam, in momentul in care compozitia este o crema fina si omogena, atunci putem opri blenderul... Ii dam pauza...

Noi, in schimb, nu luam pauza.
Sa nu pierdem timpul! Punem separat la fiert cateva "buchetele" de conopida si cateva de broccoli. Anterior, adaugasem in fiecare vas putina sare. Lasam conopida putin mai mult (6-8 minute), eventual putem verifica, sa gustam din ea pentru a fi siguri ca e fiarta. Am lasat broccoli mai putin timp (4-5 minute), preferand sa ramana cu o textura diferita fata de conopida. Le-am scos pe ambele in apa cu gheata si am trecut la a le prelucra.

Planul e simplu: o bucata mousse de conopida, o bucata mousse de broccoli. Zis si facut!
Am desfacut atat conopida, cat si broccoli in "buchetele" si mai mici.
Pentru mousse-ul de conopida am folosit, pe langa ingredientul vedeta, 100 gr. de branza (am folosit branza rasa), aproximativ 80 ml. de smantana lichida grasa, zeama de la o jumatate de lamaie si putin piper. Mixam bine pana obtinem o crema omogena si fina.




Pentru mouse-ul de broccoli, am folosit aproape aceleasi ingrediente ca la cel de conopida.
In blender au intrat pe rand broccoli, 100 gr. branza rasa, sucul de la cealalta jumatate de lamaie, sare, piper si crema de branza (aproximativ 100 gr.). Acelasi procedeu, doar ca am preferat sa scurtez din timpul de prelucrare, rezultand astfel o crema putin mai grosiera, cu o textura diferita.

Next step... Nu lipseste pestele, anume somon afumat (150 gr.).
La fel de simplu, amestecam fasii din somonul afumat cu crema de branza si 50 gr. branza cu mucegai, un strop de lamaie, putin piper. Daca va place mararul, puteti adauga cateva fire de marar proaspat.

Ingredientele le mixam bine pana cand obtinem o spuma fina si omogena.




Trecem apoi la montat.
Folosim paharele, putin mai mari decat cele de shot, si asezam straturi relativ egale din fiecare compozitie.
Am pornit de la crema de ardei copti, apoi un strat de mousse de conopida, urmat de stratul de mousse de broccoli. In fine, ultimul dar nu cel din urma, stratul cu somon.
Le bagam paharelele la frigider pentru cel putin 45-60 de minute.
Mie unul mi s-a parut interesant jocul cromatic, precum si texturile aparent asemanatoare, dar foarte diferite. Rezultatul final, mai jos!
Gust interesant rezultat din aceasta combinatie. Incercati si voi! Gatiti cu gust!








miercuri, 3 februarie 2016

Welcome to the kitchen


Demersul de a crea acest blog nu reflecta dorinta de a publica retete, ci mai curand reprezinta un demers de a constientiza importanta a ceea ce mancam.
Pornim la drum cu acest proiect cu scopul de a acorda mai multa atentie pentru ceea ce punem in farfurie, mai mult respect pentru prospetimea si calitatea ingredientelor.
De asemenea, mi-as dori sa reprezinte un instrument de a invata... A invata si, eventual, de a aplica noi tehnici de gatit, trucuri pentru a face mancarea mai gustoasa, curiozitati culinare, notiuni despre cum sa aranjam preparatele in farfurie (cum ar zice unii - plating). Mi-as dori sa reprezinte si un argument pentru a constientiza importanta unei alimentatii sanatoase.



Daca mai includem si calatorii culinare cu specific si evidentierea unor restaurante de vizitat, putem spune ca meniul este complet si ca ne putem aseza linistiti la masa.

Pofta buna! Gatiti cu gust, dar si sanatos!





*Revenind la meniu, tot timpul este de lucrat la el... pentru a il imbunatati :)