duminică, 4 decembrie 2016

Mușchi de vită cu risotto de ciuperci și spanac

Bine v-am regăsit!
O nouă zi, o nouă reţetă.
Pentru astăzi vă propun muşchi de vită cu risotto de ciuperci şi spanac cremos.

Ingrediente (pentru 4 porţii):
  •  4 bucăţi de muşchi de vită - 200-250 gr. fiecare
  • 150 gr. orez brun
  • 500 gr. ciuperci brune
  • 1 morcov
  • o ceapă
  • 5 căţei de usturoi
  • 400 gr. spanac
  • 100 gr. unt
  • 100 ml. smântână
  • 50 gr. parmezan ras
  • 500 ml. supă
  • 100 ml. vin alb
  • o lingură ulei de măsline
  • coriandru
  • curcuma, boia afumată
  • cimbru, pătrunjel
  • sare, piper
1. Risotto

Începem cu risotto.
Pregătim o tigaie suficient de mare.
Încingem puţin ulei de măsline şi călim ceapa tocată mărunt până când aceasta devine aurie.
Adăugăm morcovul tăiat în felii subţiri, care la rândul lor au fost înjumătăţite.
Adăugăm şi ciupercile. Eu am folosit ciuperci Champignion brune, dar puteţi folosi şi alte tipuri de ciuperci.
Lăsăm legumele să se înmoaie vreme de 2-3 minute, după care adăugăm vinul şi 2 căţei de usturoi tocat mărunt.

Peste alte 5 minute adăugăm orezul.
Amestecăm încontinuu pentru 2 minute având grijă ca orezul să nu se lipească.
Adăugăm supa. Eu am folosit supă de vită, dar puteţi folosi la fel de bine supă de legume, de pui sau chiar apă.
Amestecăm în continuare.


Când lichidul începe să scadă, adăugăm boabe de coriandru măcinate, un vârf de curcuma, boia afumată, sare, piper, puţin cimbru, precum şi un cub de unt.
Gustăm din orez să fie fiert, dar "al dente", iar risotto-ul să fie cremos.
Ca ultim "touch" punem pătrunjel proaspăt tocat şi parmezan ras.

2. Muşchiul de vită

În funcţie de gradul de marmorare, puteţi să marinaţi sau nu muşchiul de vită înainte de a îl găti. Eu am preferat să nu îl marinez.
Scoatem carnea din frigider cu 10-15 minute înainte de a o găti.
O asezonăm doar cu puţin piper proaspăt măcinat. Sarea o vom adăuga la final, când vom lăsa carnea să se odihnească.

Încingem o tigaie grill şi adăugăm bucăţile de carne.
Vom lăsa muşchiul de vită 4 minute pe o parte, apoi încă 4 minute pe cealaltă parte.
Punem carnea într-o tavă şi o introducem în cuptorul încins pentru aproximativ 10 minute dacă vrem ca aceasta să fie făcută mediu. Timpul poate să difere în funcţie de grosimea muşchiului de vită.
Bucăţile pe care eu le-am folosit aveau aproximativ 5 cm. grosime.
Opţional, putem adăuga puţin unt pe fiecare bucată de carne.
Scoatem muşchiul de vită din cuptor şi îl lăsăm să se odihnească pentru 10 minute.

3. Spanac cremos

Ne ocupăm şi de spanac.
Topim într-o tigaie un cub de unt şi adăugăm spanacul spălat în prealabil şi tăiat în bucăţele mai mici.
Adăugăm şi 3 căţei de usturoi tocaţi mărunt.
După aproximativ 2-3 minute, adăugăm un extra de unt, pe care îl lăsăm să se topească, apoi sare, piper şi smântână.
Amestecăm pentru încă 2 minute până când spanacul devine cremos.


Aranjăm farfuria într-un mod cât mai frumos, să profităm şi de culorile frumoase ale preparatelor.

Sper că va plăcut reţeta mea de astăzi.


Poftă bună şi gătiţi cu gust!

 




Nu uitaţi, alte detalii şi reţete găsiţi pe www.facebook.com/gatestegustoscuvictor şi gatestegustoscuvictor.blogspot.ro.